Studenţii din Aradul Nou dau semne de revenire. Victoria de la Haţeg nu are nici o valoare, dacă nu va fi urmată, vineri, ora 15, de un nou succes, în confruntarea cu modesta Muncitorul Reşiţa.
DNA-ul şi-a încheiat rechizitoriul, urmează ca justiţia să-şi spună cuvântul, să pedepsească eventualii vinovaţi.
Patru zile. Atât au avut nevoie membri Comisiei de Apel din cadrul FRF pentru a prezenta, în scris, răspuns la memoriul depus de CSU Vasile Goldiş Arad, prin care a contestat retrogradarea echipei la „masa verde”.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.