TÂRGU JIU. Arădeanul Bogdan Nedelciu, cunoscut sub numele de scenă de B-Boy Beat, este campion naţional la breakdance. La concursul ce a avut loc la Târgu Jiu au participat zeci de dansatori din toată ţara.
ARAD. Văzut de sus sau de la nivelul solului, „Aradul, noaptea” pare un oraş minunat. O demonstrează şi filmuleţul „Arad by night” realizat de Ioan Virag.
ARAD. Acordul de colaborare culturală între orașele Arad și Pecs a fost semnat în Ungaria, la finele săptămânii trecute. Programul cultural pe anul 2015 între cele două orașe înfrățite a fost parafat de Pava Zsolt, primarul oraşului Pecs, și Levente Bognar, viceprimar al Aradului.
Primarul Gheorghe Falcă a anunțat că economia Aradului o duce foarte bine.
BUCUREŞTI. Aradul ocupă locul al doilea în ţară în ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor imobiliare efectuate în luna aprilie a acestui an. La nivel naţional, numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu aproape 8% (peste 21.000 de operaţiuni) în primele patru luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013, ajungând la 283.871, a anunţat Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), citată de Mediafax.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că stabilirea impozitului pe proprietate, bazat pe valoarea de piață, nu va determina în mod automat noi majorări.
2
România
România ar putea fi reprezentată la prima reuniune a Consiliului pentru Pace din 19 februarie doar în cazul în care în acest format sunt acceptate şi ţări nesemnatare a Cartei, au declarat, joi, surse politice.
2
Mapamond
Canada este "în doliu", a declarat miercuri premierul Mark Carney, la o zi după masacrul de o „cruzime neobişnuită”, soldat cu nouă morţi într-un orăşel izolat din vestul ţării, unde o persoană a deschis focul într-un colegiu-liceu, relatează AFP.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, protagonistul popularului serial TV despre adolescenţi „Dawson's Creek”, a murit miercuri la vârsta de 48 de ani din cauza unui cancer, a anunţat soţia lui pe reţelele de socializare, relatează AFP şi Reuters.
România
Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului cu obligarea de a difuza, joi, 19 februarie, timp de trei ore, în prime time, doar textul deciziei de sancționare.
2
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.