ARAD. Aflat într-o formă sportivă excelentă, dovadă prestaţiile din acest an şi faptul că s-a numărat printre remarcaţii cursului UEFA, la care au participat arbitrii din rândul cărora vor fi aleşi cei care vor oficia la Campionatul Mondial din Qatar, arădeanul Ovidiu Haţegan are parte de o nouă delegare de top pe „Bătrânul Continent”.
Local
Un bărbat din Arad a fost arestat preventiv după ce a furat mai multe bunuri din mașini parcate în municipiu.
România
Președintele Nicușor Dan va avea marți noi consultări cu partidele și formațiunile parlamentare, pentru desemnarea unui premier.
1
Local
Modelul meteorologic ICON indică temperaturi apropiate de 40°C, în vestul țării, la începutul săptămânii viitoare.
Local
Grupul a cappella de la Harvard, „The Radcliffe Pitches” a impresionat până la lacrimi printr-o prestație excepțională.
Local
Zilele Județului Arad au propus un eveniment dedicat iei, dar și vechilor șezători.
Local
Europarlamentarul Gheorghe Falcă spune că Parlamentul European a transmis un mesaj clar referitor la securitatea României.
Local
Sergiu Bîlcea a premiat două sportive din cadrul Jandarmeriei Arad, care au obținut rezultate de excepție în competiții sportive.