ARAD. Un bărbat de 39 de ani se află sub lupa poliţiştilor după ce oamenii legii au descoperit că a tăiat ilegal şi a vândut mai mulţi arbori.
2.000 de arbori au fost tăiaţi ilegal din pădurea satului Nadăş, pădure retrocedată familiei Colțeu.
LIPOVA. Administratorul unei firme și-a determinat angajații să taie sute de arbori ce aparțin unei alte firme. Faptele s-au desfășurat pe parcursul anului 2013 iar, prin tăierea celor 536 de arbori, s-a creat un prejudiciu de peste 183.172 lei. Administratorul societății a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la tăiere ilegală de arbori în formă continuată.
ARAD. Doi bărbați care au tăiat 88 de arbori fără drept, după ce au fost instigați de un alt treilea bărbat, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.
Pompierii au continuat, miercuri seara, până spre ore 23.00, intervențiile în municipiu, toate vizând îndepărtarea arborilor căzuți pe carosabil, trotuare și conductori electrici.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2