Liderul PDL Cluj, Daniel Buda a declarat duminică că democrat liberalii dezaprobă faptul că USL continuă campania electorală, deşi aceasta s-a încheiat oficial.
Pentru locurile judeţului Arad în parlamentul României vor lupta 53 de candidaţi
ARAD. O altercaţie între două grupuri de tineri a fost semnalată IPJ Arad, tinerii făcând parte din două grupări politice distincte – ARD şi USL.
ARD a depus la Prefectură un bilanţ al primelor şase luni de guvernare USL, arătând abuzurile şi promisiunile acestora. USL a replicat acuzându-i pe cei din ARD că „confundă binele cu răul”.
ARAD. Copreşedintele USL Arad, Ioan Cristina, le atrage atenţia cetăţenilor să nu se lase păcăliţi de încercarea PDL de a se ascunde sub sigla mincinoasă a ARD. Candidatul USL la Senat în colegiul de pe Valea Crişului Alb a declarat că democrat liberalii procedează la fel ca şi la alegerile locale, când s-au camuflat sub paravanul MC-L.
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.