Baschetul masculin arădean nu trăieşte doar din amintirile unui West Petrom ce domina cu auritate întrecerea internă. O dovedeşte tânărul baschetbalist Marius Iliescu, component al BC Valbon - singurul club din Arad care participă în întrecerile naţionale juvenile - recent selecţionat în echipa naţională Under 15 a României.
Cel mai valoros arbitru de fotbal român al momentului, Ovidiu Haţegan are parte, miercuri, ora 21,45, de prima experienţă a sezonului în Champions League. Centralul arădean a fost delegat să oficieze jocul dintre Dinamo Zagreb şi Arsenal, din prima etapă a Grupei F din puternica întrecere europeană inter-cluburi.
Artistul plastic arădean Pavel Jurik a participat, în această vară, la două tabere internaţionale.
Local
Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad și totodată președintele CJA, a prezentat bilanțul celor zece ani de investiții în modernizarea Spitalului Județean Arad.
ARADON Sport local
TG. JIU. Două echipe arădene, ACS Ergad B&B și FC Pletl, au fost prezente la Campionatul Național de Minifotbal. Din păcate, drumul lor s-a oprit în faza grupelor.
ARADON Sport local
SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean caută să rezolve problemele de efectiv ale grupării fotbalistice de Liga 3, Unirea Sântana, până la reluarea pregătirilor pentru noul sezon. Astfel, în aceste zile, trei jucători au bătut palma cu echipa din Sântana.
România
Ministerul Apărării Naționale a informat că omologii din Ucraina au transmis că incidentul din Portul Constanța din 5 iunie a fost unul „izolat”, cauzat „cel mai probabil de acțiunile de război electronic ale Federației Ruse”.
3
ARADON Sport local
ARAD. AJF Arad anunţă că a dat drumul înscrierilor pentru participarea în sezonul 2026-2027 în primele două eşaloane ale fotbalului judeţean, Liga 4 şi Liga 5.
Local
Digitalizarea instituțiilor statului român se extinde în mod semnificativ. Între octombrie 2024 și martie 2026 au intrat în vigoare acte normative care extind obligativitatea semnăturii electronice pentru antreprenori și persoane fizice.
ARADON Sport local
De la disputarea barajului de promovare în Liga 3, echipa ar putea ajunge în Liga 6.
1