aradon.ro Web analytics


Preşedintele Traian Băsescu este un histrion, un actor, dar unul submediocru. Nici Hitler nu a fost un geniu, dar a reuşit să manipuleze un popor, nu unul oarecare, aşa că nu trebuie să ne mirăm că Băsescu a fost adoptat de români ca o speranţă pentru mai bine. Unde e mai-binele, vedem acum, când toate categoriile sociale sunt lovite în plin.

O trupă de break dance intră în scenă ca un tot unitar, însă după aceea fiecare individ intră în cerc şi face tot felul de giumbuşlucuri, pentru a atrage cât mai multe aplauze. La finalul spectacolului, spectatorul rămâne cu imaginea unei trupe, însă cele mai persistente pe retină rămân numerele individuale cele mai reuşite.

Dacă ţărăniştii rămîn cu ceva memorabil în istoria postdecembristă, atunci vor rămâne cu faptul că au distrus agricultura. Cel puţin în judeţul nostru, liderii ţărănişti umblau prin sate şi comune şi îi îndemnau pe oameni să distrugă ceapeurile – unul lua o vacă, altul ţigla de pe grajduri. La rândul său, Ion Iliescu şi guvernul Roman au o vină, pentru că nu au avut curaj să se opună desfiinţării ceapeurilor. Oamenii puteau fi reîmproprietăriţi, dar să rămână în asociaţie.

Trimite-ne fotografia celui mic, intră în competiţie cu fotografiile cu prichindeii altora şi ai şansa să câştigi premii valoroase.

Tot ce se petrece astăzi în aceasta ţară i se datorează lui Traian Băsescu. Şi asta, pentru că a reuşit să pună Parlamentul între paranteze. A creat o majoritate artificială şi, mai ales, otrăvitoare pentru democraţie.

Mapamond

Conservatorul proeuropean Peter Magyar l-a detronat pe naţionalistul Viktor Orban în Ungaria
Conservatorul proeuropean Peter Magyar a repurtat o victorie categorică la alegerile legislative din Ungaria duminică în faţa naţionalistului Viktor Orban, a cărui înfrângere constituie de asemenea un eşec al preşedintelui american Donald Trump care îi oferise sprijinul său, relatează France Presse.

România

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Președintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că 'poporul maghiar a vorbit cu o voce clară și puternică' la scrutinul parlamentar desfășurat în țara vecină.

Mapamond

Ursula von der Leyen: Ungaria a ales Europa
Ungaria a ales Europa, Europa a ales întotdeauna Ungaria, a reacţionat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce premierul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în faţa contracandidatului său, Peter Magyar la alegerile legislative. 4

Mapamond

Viktor Orban: Am felicitat partidul câştigător
BUDAPESTA. Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare în faţa liderului opoziţiei, Peter Magyar. 2

Mapamond

Ungaria: Partidul de opoziție Tisza ar urma să câștige o majoritate de două treimi în forul legislativ
Partidul de opoziție Tisza din Ungaria ar urma să obțină 135 de locuri în Parlamentul format din 199 de membri, o majoritate de două treimi, conform rezultatelor parțiale după numărarea a 45,7% din voturile exprimate la alegerile legislative, a anunțat duminică Biroul Electoral Național, relatează Reuters.

Mapamond

Ungaria: Liderul opoziției Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce privește victoria sa
Liderul opoziției din Ungaria, Peter Magyar, a declarat duminică seara că este „prudent optimist” în ceea ce privește victoria sa în fața actualului premier Viktor Orban în alegerile legislative, care au înregistrat o prezență record la vot, relatează AFP și Reuters. 10

Local

A murit deputatul arădean Dan Artimon
A fost cunoscut îndeosebi pentru implicarea sa civică înainte de a deveni parlamentar AUR. Avea 59 de ani. 5

Mapamond

Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar Iranului în războiul din Orientul Mijlociu, relatează AFP. 3

Mapamond

Trump anunță că Statele Unite vor impune o blocadă navală în Strâmtoarea Ormuz
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică că a ordonat Marinei SUA să instituie imediat o blocadă navală în Strâmtoarea Ormuz, ca răspuns la refuzul „intransigent” al Iranului de a renunța la ambițiile sale nucleare, în timpul negocierilor de pace de la Islamabad, relatează AFP și Reuters. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.