ARAD - În intervalul 4-5 decembrie va avea loc o nouă ediţie a Memorialului „Ioan Popoviciu”, organizat pentru a cinsti amintirea importantului antrenor de tir arădean. Concursul va fi găzduit de poligonul „Babii” din Pădurice, iar un rol esenţial în organizare îi aparţine Mariei Popoviciu, fiica regretatului antrenor, fostă trăgătoare de performanţă.
BUCURESTI - Daniel Funeriu a fost propus în fruntea
Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului
şi Sportului.
ARAD - Ca de fiecare dată doamna Chiriana Ţica
din municipiul Arad, a trimis şi în această
lună talonul pentru concursul organizat de Jurnal
arădean: „Cuvinte norocoase”.
ARAD - Cei mai norocoşi zece abonaţi din luna
iulie ne sunt fideli până-n măduva oaselor.
Imagini 
Mapamond
Restabilirea și respectarea drepturilor minorității etnice maghiare din Ucraina vor fi o condiție a reconstruirii relațiilor cu Kievul, a anunțat luni liderul partidului Tisza, Peter Magyar, a cărui formațiune a câștigat alegerile parlamentare desfășurate duminică în Ungaria, transmit MTI și Reuters.
România
Tandemul Donald Trump - Vladimir Putin, a fost bătut măr de poporul maghiar, a afirmat luni fostul președinte Traian Băsescu, referindu-se la câștigarea alegerilor parlamentare din Ungaria de către Peter Magyar.
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat luni că este pregătită să lucreze cu câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, pentru a debloca miliarde de euro din fondurile UE de îndată ce noul guvern de la Budapesta își va prelua mandatul, transmite DPA.
Mapamond
Șeful agenției maritime a ONU a declarat luni că nicio țară nu are dreptul de a bloca navigația în strâmtoarea Ormuz, o rută comercială paralizată de războiul actual între SUA și Iran, relatează AFP.
Mapamond
Vicepreședintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formațiunii de extrema dreaptă Liga, și-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului ungar, Viktor Orban, atribuind-o în parte înghețării fondurilor destintate Ungariei de către Uniunea Europeană, relatează EFE.
1
Local
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, iar în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
2
Mapamond
Armata iraniană a afirmat luni că blocada navală americană, care urmează să înceapă mai târziu în cursul zilei, este „ilegală” și constituie un act de piraterie, avertizând totodată că niciun port din Golf nu va fi în siguranță dacă porturile sale sunt amenințate, relatează AFP.
5