Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prezentă la Conferința Rectorilor Danubieni.
Interviu cu prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Rector fondator.
În onoarea Profesorului univ. dr. AUREL ARDELEAN, Preşedinte şi Rector fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, Membru Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române
Ioan Alexandru Ardelean își lansează, joi seara, cartea „De ce eu?”, la Vama Arad.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, vicepreşedinte FEDE, a participat la Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Şcolilor la Valladolid, Spania.
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
1
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
1
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.