Cinci persoane au fost reținute, iar 16.000 de lei, un pistol cu gaz de 9 mm. și 27 de cartușe nepercutate au fost ridicate, în urma a celor 101 percheziții efectuate de polițiștii din Arad, în București și în 16 județe, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, într-un dosar penal de evaziune fiscală, cu prejudiciul de 2 milioane de euro.
ARADON Sport local
Antrenorul secund de la FCC UAV Arad a analizat evoluția din campionatul recent încheiat, care a adus medaliile de argint pentru „galben-albastre”.
Local
Cele mai multe intervenții au fost ale ambulanțelor SMURD, solicitate la 97 de cazuri.
Local
Stadiul lucrărilor de construire a centurii de sud-est a municipiului Arad este de 44 la sută, anunţă DRDP Timişoara.
România
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Mapamond
Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce echipe de căutare au localizat epava aparatului de zbor în provincia Azerbaidjanul de Est, informează Reuters.
1
Local
Părintele arhidiacon Bogdan Noghiu a fost numit consilier social al Arhiepiscopiei Aradului.
5
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 19-05-2024 sunt următoarele: