
Arădeanul Ovidiu Marian, fost senator şi secretar al Senatului, a primit un mandat de arestare la domiciliu pentru 30 de zile. Vineri noaptea judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că Ovidiu Marian, alături de Daniel George Tudor, fost vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, vor fi cercetaţi în arest la domiciliu într-un dosar de dare de mită.
UT Arad
ARAD. UTA a făcut un joc bun și a câștigat în această seară meciul cu Oțelul Galați. Sunt trei puncte importante, care saltă echipa arădeană în clasament, iar Mircea Rednic a declarat, la conferința de presă, că dedică victoria lui Gabor Biro, dispărut chiar astăzi dintre noi.
UT Arad
Arădenii au trecut facil de Oțelul Galați, echipă care a arătat destul de rău pe „Francisc Neuman”.
1
Mapamond
Cel puțin 59 de persoane au murit și peste 150 au fost rănite în incendiul izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club de noapte din Macedonia de Nord, a declarat ministrul de interne Pance Toskovski, precizând că au fost emise mandate de arestare pe numele a patru persoane în cadrul anchetei privind cauzele tragediei, relatează AFP și Reuters.
Local
Victima rămasă încarcerată este de sex masculin și nu este conștientă, potrivit primelor informații.
UT Arad
ARAD. Vestea morţii „fundaşului de fier” al Bătrânei Doamne a căzut ca un trăsnet pentru familia UTA.
ARADON Sport local
Victoria Felnac și Podgoria Pâncota s-au împiedicat reciproc, în tentativa de a o ajunge pe Unirea Sântana.