Cele trei instituții din Arad au cumpărat de la firma deținută de un fost polițist din Cluj – condamnat la închisoare cu suspendare în 2012 pentru ucidere din culpă - extinctoare în anii 2010, 2019 și 2020. Sumele cheltuite variază de la 130 de lei la 5.216 lei – pentru cumpărare extinctoare și verificare, reîncărcare și reparare stingătoare tip P2 și servicii de reparare și de întreținere a echipamentului de stingere a incendiilor, în cazul Serviciului de Ambulanță Județean Arad, ultima achiziție de la firma sus menționată având loc în anul 2019.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu a anunțat că judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă a celui de-al doilea polițist din cadrul Poliției Orașului Pâncota, pentru complicitate la tâlhărie calificată, în dosarul furtului celor 300.000 de euro. Conform procurorilor, polițistul Marius Covaci, i-a ajutat pe ceilalți trei inculpați din dosar să-și ducă la bun sfârșit fapta.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1