ARAD. Opt biserici din Arhiepiscopia Aradului sunt puse sub ocrotirea Sfântului Proroc Ilie. Una dintre ele se află chiar în municipiu – Arad-Șega I (cartierul Silvaș-Cadaș) –, alte trei în Parohiile Bocsig-Gară, Lupești şi Neudorf, iar patru în Filiile Clit, Labașinț şi Luncșoara de Sus. De asemenea, Mănăstirea Feredeu îl are ca patron spiritual pe Sfântul Proroc Ilie.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
Local
Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită vineri, 26 iunie, la Arad, printr-un ceremonial militar și religios desfășurat în Piața Catedralei.
1
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.
Local
Într-un comunicat de presă, consilierul local USR, Dorian Curcanu, solicită implicarea autorităților locale pentru a remedia problemele platformelor de gunoi.