ARAD - Batin şi Ţucudean au scos,
iarăşi, „Bătrâna
Doamnă” la liman, după un joc slab cu
Turda.
ARAD - Antrenorul formaţiei vizitatoare, Alexandru
Pelici, era mulţumit la finele disputei, înainte
de urcarea în autocar: „Cred că este un
rezultat echitabil. A fost o confruntare cu puţine
ocazii la cele două porţi.
ARAD - „Alb-roşiii” au fost
neconvingători prin rezultat şi prin jocul
prestat în faţa Arieşului.
ARAD - La lumina reflectoarelor, mâine seară
(orele 19), UTA trebuie să treacă de
Arieşul.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.