aradon.ro Web analytics

Un tânăr de 29 de ani, din Secaș, plecat la vânătoare, a fost urmărit de polițiști, după ce acesta, în timp ce se afla cu un autovehicul pe un drum județean nu a oprit la semnalele oamenilor legii. După 200 de metri, autovehiculul a intrat pe un drum agricol, unde s-a împotmolit. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că tânărul nu deține autorizație de vânătoare eliberată pe numele lui de către administratorii fondurilor de vânătoare și nici autorizație de transport pentru arma deținută, precum și niciun fel de autorizație pentru utilizarea armamentului. Astfel, pe numele „vânătorului” a fost întocmit un dosar penal.
Șase focuri de armă în plan vertical au tras polițiștii pentru prinderea celor trei hoți. Aceștia au fost surprinși în flagrant, de către un echipaj de Poliție, în timp ce sustrăgeau dintr-o autoutilitară parcată pe strada Cocorilor, produse de curățenie. Doi dintre făptași, un tânăr de 19 ani și un bărbat de 33 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a informat, în urma incidentului în care un polițist de la Biroul Poliției Autostrăzi a scos arma la un șofer de camion, pe DN 7, că nu s-a luat nicio măsură împotriva celui care conducea automarfarul, deși legea prevede amendă și reținerea permisului pentru neoprirea la semnalele polițistului. Cazul ar putea fi lămurit dacă se vor viziona imaginile de pe camera video pe care polițistul o avea asupra sa, prinsă pe haină.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad precizează că șoferul camionului nu a oprit la semnalele luminoase ale polițistului, acesta plecând în urmărirea automarfarului. Potrivit Poliției Arad, șoferul a coborât din camion și „a devenit agresiv prin vorbe și comportament”, iar „agentul de poliție a întins mâna pentru a păstra o distanță de siguranță” și că „totodată, a scos pistolul din toc, arma fiind orientată în plan vertical”. Ulterior, șoferul camionului a devenit cooperant, potrivit IPJ Arad, și a înmânat actele spre verificare. Agentul de poliție nu a găsit nereguli în urma verificării documentelor.
O filmare în care este surprins un polițist în timp ce pune arma la gâtul unui șofer de camion a fost postată pe rețelele de socializare. Nu se știe exact data filmării incidentului, cert este că incidentul are loc pe drumul Arad-Pecica. Polițistul face parte, potrivit primelor informații, din cadrul Biroului Poliției Autostrăzi Vest.

ARADON Sport local

Cupa Dana Dodean la tenis de masă, în luna iunie
ARAD. Cea de-a doua ediție a Cupei Academia Daniela Dodean la tenis de masă va avea loc în perioada 6-9 iunie 2024, în sala Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Aurel Vlaicu din Arad.

Local

Restricții de circulație prelungite în Subcetate, între sensul giratoriu și podul rutier Micălaca
Deși inițial municipalitatea a anunțat restricții între 11 aprilie-10 mai,reabilitarea carosabilului nu au fost încă finalizată. De vină ar fi zilele libere și intervențiile neprevăzute.

România

Spitalul de Ortopedie-Traumatologie: Florin Piersic a fost transferat, se prezintă cu o stare generală gravă
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale într-un comunicat remis presei.

Local

Expoziție Nicolae Grigorescu, la Arad
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Art Safari, organizează un nou eveniment de anvergură națională la Muzeul de Artă. 1

Mapamond

Suspiciuni de epurare etnică în Darfurul de Vest (raport Human Rights Watch)
Organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) acuză Forţele de Sprijin Rapid (RSF) şi aliaţii lor din Sudan de epurare etnică în regiunea sudaneză Darfurul de Vest, într-un raport publicat joi, citat de dpa. 1

Local

Cod galben de inundaţii pe râuri din Transilvania, Banat, Crişana şi Oltenia, până vineri dimineaţa
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până vineri dimineaţa pe râuri din zece bazine hidrografice.

Local

Cuiburi artificiale pentru păsările din Lunca Mureșului
În cadrul unui proiect cu finanțare europeană, au fost montate în aria protejată 120 de cuiburi. 1

Local

Prins cu 121 km/h prin Zimandcuz
Un tânăr de 21 de ani a rămas fără permis pentru 120 de zile după ce a fost prins circulând cu 121 de kilometri pe oră prin localitate. 3

Local

Cod galben de vreme instabilă în Arad și alte șapte judeţe, pe parcursul zilei de joi
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi, valabilă pe parcursul zilei în opt judeţe.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.