O rachetă europeană Vega care avea drept misiune plasarea pe orbită a doi sateliţi europeni în noaptea de luni spre marţi de la Centrul Spaţial Kourou din Guyana Franceză s-a confruntat cu o ''anomalie'' apărută pe ''traiectoria'' sa la 8 minute după decolare, provocând eşecul misiunii, a anunţat compania Arianespace, potrivit AFP.
Corina Pelău crede că o carieră frumoasă se obține prin foarte multă muncă, disponibilitate de a munci și de a te implica.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
6