ARAD. Act adiţional la un contract de aproape patru milioane de lei pentru întreţinerea drumurilor judeţene.
ARAD. După ani întregi în care Pecica a fost considerată „comuna dintre oraşe”, apare şi asfalt pe strada principală. Consiliul Judeţean Arad a fost gazda semnăturii unui contract de modernizare care îi permite (şi) oraşului Pecica să scoată ochii în lume.
ARAD. Între Pecica și Nădlac a fost turnat un strat nou de îmbrăcăminte bituminoasă pentru a înlătura „derdelușul” de pe DN 7.
ARAD. Fonduri structurale pentru proiectul de reabilitare a drumului judeţean Sânmartin – Grăniceri. Administraţia judeţeană a anunţat că organizează o licitaţie pentru desemnarea, în primă fază, a firmei care va oferi servicii de asistenţă tehnică. Fondurile alocate cu această destinaţie se ridică la 149.796 lei.
ARAD. Pentru cei care nu au ştiut, în judeţul Arad există o porţiune de drum de câteva zeci de kilometri denumită „Drumul Regilor”. Numele îi vine de la traseul preferat de vânătoare al Regelui Mihai I, în perioada în care locuia la Săvârşin.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3