aradon.ro Web analytics


BUCUREŞTI - Valoarea şi-a (mai) spus cuvântul. Votul publicului, jurnaliştilor şi reprezentanţilor FR Baschet a făcut ca ICIM Univ Goldiş Arad să fie singura echipă cu şapte nominalizări pentru All Star Game 2011 (Dej, 27 martie).

VIENA. Îndrăgostită de Europa, americanca ICIM-ului, Ashlee Roberson, nu scapă nici o ocazie de a explora obiceiurile şi frumuseţile unor locuri renumite.

ARAD. Gura de oxigen luată de ICIM Univ Goldiş prin victoria de la Alexandria şi valoarea proximului adversar, Olimpia Bucureşti, ne determină să nu punem accent pe partea tehnico-tactică a confruntării de sâmbătă, ora 12, din Polivalenta arădeană, una disproporţionată din toate punctele de vedere.

ARAD. Zilele lejere, în care succesul din Liga Europei Centrale a putut fi savurat la maxim, sunt istorie. Campioanele inimilor noastre, fetele de la ICIM Univ Goldiş, s-au reîntors la sală, pentru a prepara proxima bătălie din campionat, meciul de sâmbătă, ora 18, cu SCM Craiova.

BUCURESTI. Americanca Ashlee Roberson este cea mai prolifică marcatoare din tabăra BC ICIM, în ierarhia naţională ocupând însă doar locul 19.

Local

„Căsoaia Bike, Run&Fun”: două zile de mișcare și aventură
Tabăra Căsoaia găzduiește, în 25 și 26 iulie, o nouă ediție a evenimentului „Căsoaia Bike, Run & Fun”, care aduce împreună competiții sportive, activități pentru familii și concerte în aer liber.

Local

POLITIC. Răzvan Anghel acuză PSD de „amnezie politică”
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă „ca un partid fără nicio responsabilitate în întârzierea Legii salarizării”.

Local

Arestat după ce și-a violat, timp de patru ani, fiica minoră
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.

Local

Rămas fără permis pentru conducere agresivă, un tânăr a fost reținut după ce a fost prins la volan
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.

Local

Beat și fără permis, a făcut accident și a plecat acasă
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.

Local

Biblioteca: Cele mai importante lucrări de la construirea ei
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.

Local

Elio vine în Grădiște

Local

Open Boulevard, la ultima ediție din acest an

Local

PUZ-ul pentru complexul parohial din Poltura, la transparență
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.