ARAD. Armata are treabă pe la Arad. Pentru început, pe Aeroportul Arad. Acolo unde vineri a aterizat un Spartan.
ARAD. Aeronava aparţinând Wizz Air, care a decolat marţi de pe Aeroportul Arad cu o întârziere de peste 7 ore, a aterizat în siguranţă în Italia.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți, în urma consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că PSD este gata să își asume guvernarea.
Evenimente
Ziua Drapelului Național va fi marcată și în acest an printr-un ceremonial militar și religios organizat în Piața Catedralei din municipiu, în perioada 25–26 iunie 2025, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Arad.
Local
Este vorba despre o stradă nou înființată, iar proiectul privind atribuirea numelui se află în procedură de transparență.
ARADON Sport local
Sportiva de la CS Municipal Arad a făcut o figură frumoasă în proba de dublu.
ARADON Sport local
SÂNTANA. O mutare poate surprinzătoare a avut loc azi, când unul din cei mai buni jucători ai Progresului Pecica, Andrei Haloș, a fost anunțat la o altă echipă arădeană de Liga a III-a, Unirea Sântana.
Local
Polițiștii de frontieră au confiscat 14 biciclete, majoritatea electrice, după ce un bărbat nu a putut prezenta documente care să le ateste proveniența. Valoarea bunurilor este estimată la aproximativ 50.000 de lei.
Local
În zilele de 23 și 24 iunie 2026, cele trei puncte anticaniculă amenajate în municipiu vot fi funcționale, ca urmare a avertizărilor de Cod galben de caniculă emise pentru județul Arad.