aradon.ro Web analytics


Cea de-a doua zi a târgului de voluntariat desfăşurat la Atrium Mall i-a adus în faţa participanţilor pe cei de la HI-Q. O Atmosferă destinsă, cei trei reuşind pentru o oră să îi facă fericiţi pe arădenii veniţi la eveniment.
In cadrul targului de voluntariat gazduit de Atrium Mall pe perioada 21-22 iulie, cei de la "Corso" au încântat publicul prezent cu melodii Rock şi cover-uri.
ARAD. Toţi iubitorii de animale sunt aşteptaţi la Atrium Mall, sâmbătă, 16 iulie, între orele 9:00 - 17:00, în faţa scenei pentru a ajuta sufletele aflate în grija Asociaţiei de Protecţie a Animalelor Miniş.

ARAD. Atrium Mall organizează în perioada 17 - 19 iunie prima ediţie a Târgului de Artizanat Urban. Iubitorii de gen vor putea întâlni la târg peste 20 de artizani locali şi regionali, ce vor expune produse realizate în întregime manual.

ARADON Sport local

Remarcaţi la Cupa Temerarul la judo

Local

Doar una din cele trei creșe construite în județul Arad în ultimul an funcționează. Nu s-au făcut angajări și nu e curent
Doar una din cele trei creșe construite în ultimul an în județul Arad, prin programul guvernamental „Sfânta Ana”, funcționează în prezent, pentru că două nu au încă nici personal didactic sau nedidactic și nu sunt racordate la rețeaua de electricitate.

Angajari ARADON

S.C. Cotta Internațional S.R.L. angajează pentru fabrica din Arad:

România

Siegfried Mureșan: Guvernul pe care îl propun va avea trei vicepremieri din partea PNL, USR și UDMR
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat miercuri că Guvernul pe care îl va propune va avea trei viceprim-miniștri din partea PNL, USR și UDMR, menționând că nu va crește numărul de ministere.

Local

Producția de porumb în județul Arad, printre cele mai mici din ultimele decenii, pe fondul secetei
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate.

România

Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.

ARADON Sport local

Pecica, „on-fire”! Sântana a făcut KO Deva
Două dintre echipele arădene de Liga a III-a au făcut spectacol în „intermediară”.

ARADON Sport local

Au pus umărul la argintul României la dragon-boat

Local

Magic, intens, plin, colorat: „Împreună pentru INTEGRAre!”
Nouă tineri de la Integra - Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Mentale au petrecut câteva zile în tabără la Moneasa.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.