ARAD. Organizaţia Judeţeană PNL Arad a aprobat, prin vot, susţinerea moţiunilor ambilor candidaţi la preşedinţia partidului, atât moţiunea cu care candidează Ludovic Orban, cât şi moţiunea cu care candidează Florin Cîţu. În adresa transmisă către Comisia de Organizare a Congresului PNL, secretariatul general al PNL Arad anunţă că moţiunea „România Liberală”, care aparţine premierului Florin Cîţu, a primit 73 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 3 abţineri.
ARADON Sport local
CASABLANCA. Performanţă remarcabilă obţinută de judoka Ana Maria Vladu la Campionatul Mondial de sambo pe plajă care a avut loc la Casablanca (Maroc).
Local
ARAD. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad i-a sărbătorit, luni pe cei mai mici „studenți”, elevii de la Școala „Episcop Ioan Mețianu”. Au fost momente speciale, invitați de seamă , multă bucurie, emoție și multă încredere în noul an școlar.
Evenimente
Regia filmului îi aparține lui Szabolcs Hajdu, unul dintre cei mai cunoscuți scenariști și regizori maghiari ai generației sale.
Local
Două modele ale agenției Lawinne Models – Giulia Popa (16 ani) și Raissa Mihali (8 ani) – au reprezentat Aradul la competiția internațională „The Best Model of Universe” desfășurată în Barcelona, Spania.
Local
1.724 de preșcolari și elevi de la școlile gimnaziale „Ilarion Felea”, „Adam Nicolae”, „Iosif Moldovan” și Liceul „Francisc Neuman” vor beneficia de suportul alimentar acordat prin programul național.
Mapamond
Lumea se găseşte „la o răscruce de drumuri” şi se îndreaptă, dacă nu conştientizează acest lucru, spre „un viitor distopic”, alcătuit din escaladări militare, represiune şi dezinformare, a avertizat luni Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, în deschiderea celei de-a 57-a sesiuni a Consiliului drepturilor omului, transmite AFP.
România
Ministerul Educație și Ministerul Sănătății au anunțat că preșcolarii și elevii care încep creșa, grădinița, clasa pregătitoare și clasa a IX-a trebuie să prezinte la începutul anului școlar mai multe documente medicale.
Local
Consiliul Județean Arad a anunțat că timp de două luni va fi restricționat traficul în județ, la intersecția drumului județean Arad – Frumușeni - Lipova cu viitoarea centură.