ARAD - Lansarea şcolii postdoctorale transmisă prin videoconferinţă între Academia Română şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.
ARAD - Douăzeci de ani de istorie instituţională la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
ARAD - Asociaţia Absolvenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” – ALUMNI organizează astăzi, 13 mai, ora 18, în Aula „Ştefan Cicio Pop” (Bd. Revoluţiei nr.94-96), la Sesiunea Jubiliară a Senatului Universitar, Consiliului Director al Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş” şi Asociaţiei Absolvenţilor UVVG – ALUMNI.
ARAD - Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii şi prof. univ. dr. Liana Moş, decan al Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară au participat în perioada 4-6 februarie a.c., la Conferinţa Rectorilor Danubieni (DRC) - „The Sense of Belonging to the Danube Region”, care s-a desfăşurat la Novi Sad (Serbia).
ARAD - Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al UVVG, participă în această perioadă, alături de o delegaţie a CJA, la o întâlnire oficială cu reprezentanţi ai Universităţii din Gent (Belgia).
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.