ARAD - Acesta a înscris două goluri în partida amicală câştigată de „alb-roşii” cu scorul de 3-1.
Arad - UTA a avut tri absențe de marcă la meciul de sâmbătă cu Autocatania Caransebeș. Este vorba de Pascarius, Pocuca și Nădăban. Dacă primul a fost la teren, dar cu gândul, poate, în altă parte, al doilea a fost învoit să meargă acasa, în Serbia.
ARAD - Într-un joc de verificare, trupa lui Roland Nagy a trecut, cu 4-3, de o nou promovată în liga a III-a.
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.