Firmele care au modernizat DN 79 şi au lucrat la autostrada Arad-Timişoara au de primit bani mulţi de la stat.
ARAD. Fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, se află în vizorul anchetatorilor după ce, se pare, ar fi primit drept donaţie un apartament.
ARAD. În sfârşit vremea a ţinut şi cu noi. După câteva zile de ninsori intense şi viscol aspru, a apărut soarele şi peste judeţul nostru. Iar acest lucru a fost primit cu aplauze de către autorităţile locale, judeţene şi naţionale, în special pentru ajutorul dat de soare în lupta cu zăpada şi gheaţa de pe drumuri.
ARAD. Societatea Romstrade, care a câştigat în primă fază licitaţia pentru autostrada Nădlac-Arad, a intrat în insolvenţă. Tribunalul Giurgiu a admis cererea Agroindustrial Construct din Iaşi de insolvenţă în cazul Romstrade, după ce firma lui Nelu Iordache a înregistrat datorii foarte mari către moldoveni. În plus, şi firma Romstrade Logistic Expres, administrată tot de către Iordache, a intrat în insolvenţă.
ARAD. Cu greu, dar au învins zăpada. Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale anunță după mai bine de 48 de ore că s-a redeschis circulația pe autostrada Arad-Timișoara km 503+650 – km 535+850 pentru toate categoriile de vehicule.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului vor fi susținute de elevii Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand” la turneul final.
România
Oana Ţoiu a subliniat la Munchen necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a subliniat, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, între altele, necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO.
Mapamond
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, un critic acerb al preşedintelui Donald Trump, a declarat sâmbătă că vede tot mai multă determinare în Europa de a-i rezista liderului american, relatează dpa.
România
Un copil de 7 ani din Ighişu Nou, judeţul Sibiu, a murit după ce a fost lovit de un balot de fân. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Mapamond
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat SUA sâmbătă împotriva derulării unor politici unilaterale, afirmând că o astfel de abordare nu va avea succes într-o lume a puterilor în competiție, relatează dpa.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat sâmbătă speranța că discuțiile de pace mediate de americani săptămâna viitoare la Geneva vor fi serioase și substanțiale, dar și-a exprimat preocuparea că Ucrainei i se cere „prea des” să facă concesii în negocieri, relatează Reuters.
5