ARAD. Romstrade, firma care se ocupa, până acum câteva zile, de realizarea autostrăzii Nădlac-Arad, lotul I, se află pe locul doi într-un top al celor mai multe fonduri încasate de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Va invitam sa urmariti ce se poate intampla atunci cand conduceti un camion plin cu marfa si va explodeaza cauciucul.
ARAD. Au refuzat să muncească. După protestul de joi seara când cei aproximativ 100 de muncitori ai firmei din Oradea care a subcontractat lucrări de la Romstrade, constructorul oficial al lotului întâi al autostrăzii Nădlac-Arad, au anunțat că nu mai vor să intre pe șantier din cauza neplătiții salariilor, vineri nu s-au mai prezentat pe autostradă.
Premierul Victor Ponta susţine că Anca Boagiu, "fătuca" aceasta care a fost ministrul Transporturilor, este vinovată de blocarea Programului Operaţional Sectorial pe Transporturi, prin "acordarea în mod ilegal" a contractului pentru autostrada Nădlac-Arad, astfel că "probabil va merge la DNA să explice cum a dat contractul".
Primul ministru al României, Victor Ponta, a declarat vineri la Cluj-Napoca, referitor la continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania că aceasta nu poate fi finanţată din fonduri europene, iar bugetul naţional nu poate susţine acest proiect.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.