ARAD. Este oficial: sâmbătă, 17 decembrie, va fi inaugurată autostrada Arad-Timişoara. Reprezentanţii Prefecturii Arad anunţă că oficialităţile din Guvern vor fi prezente pentru a tăia panglica tronsonului de autostradă Arad-Timişoara.
ARAD. Societăţile care se ocupă de ridicarea celor două tronsoane de autostradă aruncă „mâţa moartă” de la una la alta.
ARAD. Autostrada a intrat pe Aeroport. Aşa cum era de aşteptat şi anunţat de ceva vreme, mult aşteptata autostradă va rupe din pista de aterizare. Ieri, conform informaţiilor primite la redacţie, a fost demarată mutarea echipamentelor de balizaj (sistemul de iluminare a pistei de aterizare) şi a echipamentelor de dirijare a zborului, fiind mult prea apropiate de traseul autostrăzii.
ARAD. Opt zile. Atât mai au de aşteptat şoferii până când se vor putea urca şi vor putea circula pe autostrada care leagă Aradul de Timişoara. Termenul, 15 decembrie, stabilit de oficialii guvernamentali şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor, va fi respectat, garantează constructorii tronsonului care muncesc acum la foc automat.
ARAD. Reprezentanţii CNADNR spun că se caută cel mai bun material pentru umplutura autostrăzii Nădlac-Arad.
Mapamond
Germania pledează pentru înființarea unei forțe de intervenție rapidă în cadrul agenției europene pentru frontiere Frontex, care să asiste statele membre în cazul unei presiuni migratorii bruște la granițele externe ale UE, cum ar fi situația din Ceuta din această vară, relatează AFP.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins duminică acuzațiile privind existența unei înțelegeri între politicieni români și Statele Unite pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan din funcția de prim-ministru și susține că acesta a fost demis ca urmare a modului în care a guvernat.
Mapamond
Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a calificat Rusia și pe președintele Vladimir Putin drept cea mai mare amenințare la adresa securității țării, avertizând totodată că Regatul Unit se confruntă cu 'cel mai mare risc de război' din timpul vieții sale, relatează PA Media și dpa.
România
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Poliția britanică a anunțat duminică arestarea mai multor bărbați suspectați de încălcarea legislației privind explozibilii, iar armata a inspectat mai multe vehicule după ce măsurile de securitate au fost intensificate la o bază aeriană britanică utilizată de forțele aeriene americane în sud-vestul Angliei, informează Reuters.
Local
Elevii au aflat care sunt riscurile asociate consumului de droguri, efectele asupra sănătății, familiei și parcursului școlar.
Local
Rectorul Ramona Lile: „Familia UAV merge mai departe, mai unită și mai puternică ca niciodată”.
2
UT Arad
Patru titulari, două rezerve neutilizate și o „alarmă”. Din Alomerovic nici nu a fost în lot.
ARADON Sport local
Unirea a câștigat lejer derbyul local cu Progresul, iar Viitorul a dat lovitura la Cugir.