ARAD - Compania care construieşte autostrada spre Arad
se mută în municipiu cu biroul.
ARAD - Deputatul Faragó Péter consideră
că Radu Berceanu sabotează investiţiile
infrastructurale din Banat şi din toată
Transilvania. „Renunţarea la drumul
expres Arad-Oradea, intârzierea
începerii lucrărilor la autostradaArad-Timişoara ...cererea domnului ministru
de a nu vota în parlament construcţia
aeroportului din Braşov... este clar că
dânsul nu doreşte nici infrastructură
modernă nici turism în Transilvania”, a
declarat Farago.
ARAD - Scandal pe tema
autostrăzii spre
Arad. Mass-media centrală a precizat
ieri faptul că Ministerul Transporturilor a decis
să desemneze câştigător al
licitaţiei pentru centura ocolitoare
a Aradului firma care a oferit un
preţ mai mare cu 130.000.000 lei
faţă de concurenţă.
ARAD - Nici o instituţie cu atribuţii în
domeniu şi nici autorităţile nu pot da date
legate de autostrada spre Arad.
ARAD - Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, a declarat
de curând că termenul prevăzut pentru
finalizarea autostrăzii Nădlac-Arad-Sibiu a fost
devansat. Autostrada va fi finalizată în 2015
şi nu în 2017, cum era stabilit iniţial.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
3
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.