aradon.ro Web analytics


ARAD. O filmare făcută din elicopter arată stadiul actual al autostrăzii Nădlac-Arad, lotul I, cel pe care se lucrează, dar şi stadiul pasajelor de pe centura municipiului.
ARAD. Hoții care au furat 300 de litri de motorină din rezervorul unui TIR, parcat pe autostrada Arad-Timișoara, au fost trimiși în judecată. Cei trei hoți, toți din Timișoara, au fost prinși în flagrant de polițiștii arădeni, însă au putut fi opriți doar după ce oamenii legii au făcut uz de arma din dotare, unul dintre hoți fiind rănit superficial la picior.
Până să se treacă la fapte pe autostrada Nădlac-Arad se aşteaptă contestaţiile. Lotul I are asfalt, lotul doi nu are încă constructor.
ARAD. Centura în regim de autostradă a municipiului Arad intră la reparat. Anunţul a fost făcut de centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Local

Fără interes pentru Zona Liberă? Un nou concurs pentru funcția de director
Niciun dosar nu a fost depus la concursul lansat pentru ocuparea funcției de director general al Zonei Libere Curtici-Arad.

Mapamond

14 februarie, Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților
Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților este sărbătorită, în fiecare an, la 14 februarie, în țări din întreaga lume, fiind o zi dedicată dragostei și afecțiunii, fie că este vorba de dragoste romantică, prietenie sau legături familiale.

Mapamond

SUA sunt pregătite să „reinstaurareze” ordinea mondială, afirmă Marco Rubio la conferința de Securitate de la Munchen
Statele Unite, sub conducerea președintelui Donald Trump, sunt pregătite să treacă la ''reinstaurarea'' ordinii mondiale, a declarat sâmbătă dimineață secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, transmit AFP și Reuters.

Local

Aradul se mândrește cu titlul de „Câinele Anului 2025 în România”
Un arădean și câinele lui au câștigat titlul suprem al anului 2025 în chinologia din România. 1

Mapamond

În caz de pace în Ucraina, Europa va trebui „să-și definească regulile de coexistență” cu Rusia, declară Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a atenționat vineri că Europa va trebui „să-și definească regulile de coexistență” cu Rusia după ce va fi încheiat un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, cu scopul de a „limita riscul escaladării”, informează AFP. 2

România

Nicușor Dan: Responsabilii politici să se preocupe mai mult de problemele structurale, mai puțin de zgomot și lozinci
Responsabilii politici trebuie să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, ca reacție la datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit cărora țara noastră a încheiat anul trecut în recesiune tehnică. 4

România

Bolojan: Amânările CCR sunt nesănătoase din toate punctele de vedere pentru încrederea publică
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la amânarea deciziei CCR în cazul pensiilor magistraților, că „aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele vedere pentru încrederea publică”, menționând că e foarte probabil să aibă ca efect constatarea de către Comisia Europeană că țara noastră nu a îndeplinit acest angajament și va pierde banii care sunt reținuți, aproximativ de 231 de milioane de euro. 3

România

Mai multe mașini au luat foc în Capitală. O persoană a murit
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei. 1

Local

Centrul de activități cu tineretul „Sf. Ilie Tesviteanul”, lansat și la Arad
Joi, 12 februarie 2026, fost prezentat publicului arădean noul proiect social-educațional al Patriarhiei Române, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, în cadrul unei întâlniri desfășurate în sala de conferințe a Hotelului Continental-Forum din municipiu.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.