Nepăstrarea unei distanțe regulamentare în timpul deplasării ar fi cauza care a condus la evenimentul rutier în care a fost implicat adjunctul IPJ Arad, vineri după masa, în parcarea magazinului Lidl din cartierul Aradul Nou. Potrivit Poliției Arad, comisarul șef a frânat pentru a se pregăti să intre cu autoturismul într-un loc de parcare, iar femeia - care se deplasa pe un scuter electric - a intrat în spatele autoturismului adjunctului IPJ Arad.
România
Hidroelectrica este modelul de succes prin care putem transforma companiile românești din găuri negre în entități profitabile pentru români, pentru că evoluția companiei demonstrează ce se întâmplă atunci când reprezentanții statului nu mai pot ascunde mizeria sub preș, consideră vicepremierul Oana Gheorghiu.
Mapamond
Iranul a anunţat sâmbătă că a reimpus un control strict asupra Strâmtorii Ormuz, făcând astfel referire la o nouă închidere a acestei căi navigabile strategice, ca răspuns la blocada americană asupra porturilor iraniene, informează EFE.
Local
Corul bărbătesc al Seminarului Teologic Ortodox din Arad a obținut Premiul I la Olimpiada Națională Corală 2026.
Local
Viitorii Antreprenori și-au Testat Abilitățile la Colegiul Economic Arad: Ediția a XI-a a Târgului Firmelor de Exercițiu.
UT Arad
Șase titluri și două Cupe sunt trofeele cu care se mândrește clubul, care se pregătește de al șaptelea an consecutiv în elita fotbalului românesc.
ARADON Sport local
Arădencele au fost conduse cu 13 puncte spre finalul sfertului trei, au revenit și conduc cu 1-0 în finala mică.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a spus că nu cunoaște regulamentul, evitând, astfel, să conteste arbitrajul la meciul cu Oțelul.
2