Sute de autovehicule de transport public și marfă au fost verificate în trafic de polițiștii rutieri.
EUROMASTER, reţeaua europeana lider in vanzarea anvelopelor si intretinere autovehicule, a deschis la Arad pe strada Voinicilor zona Micalaca Est un nou punct de lucru în sistem de franciză – EUROMASTER B&T.
ARAD. Administraţia locală din Pecica a cumpărat nu mai puţin de 121.022 de litri de motorină şi alte 18.952 de litri de benzină. Carburanţii vor fi folosiţi, potrivit primăriei din Pecica, pentru cele 17 autovehicule şi utilaje aflate în parcul auto al oraşului.
Autovehiculele de transport persoane au fost luate la verificat de poliţiştii rutieri în cadrul unei acţiuni.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.