Mai multe resturi de la explozia motorului unui avion au căzut în Colorado. Motorul drept al aeronavei Boeing 777-200 a explodat, la scurt timp după decolare. Avionul cu 231 de pasageri la bord şi zece membri ai echipajului a reuşit să aterizeze. Bucăţi din avion au căzut pe terenul unui parc sau în curţile oamenilor, după cum arată fotografiile realizate după dezintegrarea motorului, însă nu a fost rănit nimeni. Şi în Olanda, motorul unui avion a explodat la scurt timp după decolare.
Un avion al companiei indoneziene Sriwijaya Air a dispărut de pe radare la scurt timp de la decolare
Un avion an companiei aviatice indoneziene Sriwijaya Air cu peste 50 de persoane la bord a dispărut de pe radare la scurt timp după ce a decolat sâmbătă din capitala indoneziană Jakarta, pe ruta spre Pontianak din provincia Kalimantanul de Vest, au anunţat mass-media locale, preluate de Reuters.
Mapamond
Președintele interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, care au zguduit țara miercuri seara (ora locală), transmit agențiile EFE și Reuters.
Evenimente
ARAD. Iubitorii de mişcare în natură sunt invitaţi sâmbătă, 27 iunie, la o drumeţie în Parcul Natural Lunca Mureşului, organizată de Asociaţia pentru Turişti Nefumători şi de Ocrotire a Naturii „Veniţi cu Noi!” Arad.
Local
Între acestea se află şi două destul de... tentante – una în Protopopiatul Arad, alta în Protopopiatul Lipova.
Mapamond
Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbuşite în Caracas. Numărul victimelor poate fi de zeci de mi.
Advertorial
Când alegi un spațiu comercial, nu cumperi doar metri pătrați. Cumperi vizibilitate. Vad comercial. Acces. Posibilitatea ca afacerea să crească. Via Universitate dezvoltă și componenta comercială a proiectului rezidențial, într-o zonă cu una dintre cele mai active comunități urbane din Arad.
Local
În vârstă de 51 de ani. Lucian Vărșăndan a făcut parte colectivul Teatrului German de Stat Timișoara din 1999, când a fost angajat pe postul de secretar literar al singurei instituții din România care produce exclusiv spectacole în limba germană.
România
Președintele Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că partidele și-au asumat că vor veni la Cotroceni cu condițiile pe care le au pentru a susține o guvernare minoritară, urmând ca joi să discute între ele aceste aspecte, iar vineri să-i prezinte concluziile șefului statului.
3
ARADON Sport local
Formația arădeană păstrează un nucleu important din sezonul precedent, extrema fiind a 5-a jucătoare anunțată de club pentru stagiunea viitoare.