ARAD - Singurul club de box arădean care a obţinut deja medalii în anul 2010, B.C. UVVG, va avea patru reprezentanţi la Cupa României pentru seniori, eveniment pugilistic găzduit în această săptămână de oraşul moldav.
ARAD. UVVG, organizator al primului Congres Mondial asupra proteinei-canal al apei (aquaporine şi proteine înrudite).
Rezultatele extragerilor Loto din data de 04-10-2026 sunt următoarele:
Un grup de aproximativ 50 de elevi, minori și majori, de la Liceul Teoretic „Ady Endre” din Oradea, alături de conducerea Consiliului Elevilor, a rămas, duminică dimineața, 4 octombrie, în halta Mihai Bravu, care deservește comuna Roșiori.
Sute de curioși de toate vârstele au trecut pragul Complexului M al Universității „Aurel Vlaicu”, la Ziua Cercetătorilor.
Odată cu începerea noului an școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu celelalte structuri din I.P.J. Arad, și cu sprijinul jandarmilor, au reluat activitățile desfășurate în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.