• Vineri 23 aprilie - Dj Adrian Eftimie • Sâmbătă 24 aprilie - Funky Saturday • Vineri 7 Mai - Dj Kool & Nanok • Sâmbătă 8 Mai - Moulin Rouje Carnaval
Sâmbătă 15 mai - Retro mix party; 22 mai - Sax energy party cu Dj Waren & TzicaSax;Sâmbătă 29 mai - Concert Guess Who & Spike.
BRAŞOV. După ce în urmă cu două săptămâni s-a achitat excelent de sarcina organizării Campionatului Național de Judo Under 18, Clubul Sportiv Universitatea Arad a avut reprezentanţi pe tatami „naţionalelor” Under 21 de la Braşov.
Și multă distracție și voie bună la petrecerea organizată de Ziua Femeii, de Clubul Orășenesc al Seniorilor de la Nădlac.
Un grup de persoane ar cultivat canabis pentru vânzare, iar după ce o parte dintre ei au fost prinși de DIICOT într-un alt dosar, ceilalți ar fi încercat să distrugă cultura și probele, însă oamenii legii au descoperit plantația în urma unor percheziții.
Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 12 februarie 2026, în valoare de 22.948.891,68 lei (peste 4,5 milioane de euro), și-a ridicat banii, a anunțat, luni Loteria Română.
ARAD. Etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la volei – liceu a reunit cele mai bune echipe de elevi din județ, competiţia fiind coordonată de prof. Mariana Tomescu, responsabila Comisiei de volei.
ARAD. S-a reluat campionatul și la nivelul Ligii Elitelor. Juniorii UTA-ei au prins un weekend foarte prost, obținând doar două puncte din 12 posibile, chiar la reluarea campionatului.
ARAD. Luni dimineață, în jurul orei 09:30, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de pe strada Clopotului, din muncipiu.
Un bărbat de 45 de ani, din Bârzava, a fost reținut după ce, duminică, a intrat fără drept în curtea fostei sale concubine, a lovit-o, i-a spart telefonul și i-a furat mașina.