În 19 august începe cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an.
ARAD. Cei care nu au luat bacalaureatul au parte de meditații. Inspectoratul Școlar Județean Arad a organizat în perioada 19 iulie – 19 august, în trei școli din muncipiu și în nouă școli din județ sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat. Cei care vor să încerce să mai învețe ceva pe ultima sută de metri pot participa la aceste meditații gratuite organizate la Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu”, Colegiul Economic și Liceul Forestier.
Astăzi se termină examenul de bacalaureat cu proba la alegere a profilului şi specializării (scris).
Examenul de bacalaureat a continuat astăzi cu proba obligatorie a profilului (scris).
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
Local
Fie din cauza dosarelor incomplete, fie din cauza notelor de la examene, candidații care vor să se angajeze la Județean „pică” pe capete.
Local
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție.
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.
Mapamond
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Local
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.