ARAD. Ieri s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului la sesiunea a doua a bacalaureatului.
Doi canditaţi au fost eliminaţi la prima probă scrisă a examenului de bacalaureat.
ARAD. După proba A - Competenţe lingvistice la limba şi literatura romană, s-au înregistrat primele abandonuri la bacalaureatul de toamnă. 56 de candidaţi au fost absenţi, iar din cei 270 înscrişi la acest examen au promovat 214 cu calificativele: utilizator mediu (80), utilizator avansat (105) şi utilizator experimentat (29).
Să te mai apuci de școală după 18 ani e o provocare pe care mulți nu o mai acceptă, mai ales în condițiile bacalaureatului actual. Și totuși, 72 de arădeni vor deveni elevi din toamnă.
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.