ARAD. Organizaţia municipală a PNL Arad va fi condusă în continuare de către copreşedinţii Geanina Pistru şi Sergiu Bîlcea, s-a decis la şedinţa organizaţiei, de joi seara, convocată în scopul alegerii Comitetului local executiv.
ARAD. Consilierii municipali Geanina Pistru și Sergiu Bîlcea, copreședinți ai Organizației Municipale a PNL Arad, îl acuză pe prefectul Cosmin Pribac că evită să-și asume responsabilitatea în scandalul plafonului de cheltuieli de personal al municipiului Arad.
ARAD. Consilierul PNL, Sergiu Bâlcea, solicită echipei de Liga a IV-a, UTA-Bătrâna Doamnă, să-şi prezinte exact situaţia la zi, adică bugetul, planurile etc.
ARAD.Consilierul local municipal al USL Sergiu Bâlcea atrage atenţia asupra situaţiei dezastruoase în care se găseşte compartimentului de neurologie şi psihiatrie pediatrică de la Spitalul Judeţean Arad. Acesta funcţionează într-o clădire improprie, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere medical.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.