În acest week-end, se trage cortina peste liga a III-a. Echipele arădene nu par a mai avea niciun obiectiv măreț, mai ales că Lipova e la mijlocul clasamentului, Cermei a scăpat de retrogradare, iar Național Sebiș are șanse extrem de mici să termine pe locul 2 și la mai puțin de zece puncte de Șirineasa.
CERMEI. În formula: Bodea – Rogojan (min. 83, Bondor), Cotoc, Gligor, Suslak, Mager, Nistor, N. Varga, Moraru (min. 67, Bubuş), D. Buia, Sulea (min. 80, Diarra), Lunca Teuz Cermei a avut ceva emoţii, pe final, în faţa unei echipe, Internaţional Băleşti, care a ajuns la teren cu doar 7 minute înainte de expirarea „sfertului academic”, gata echipaţi, după un drum de peste cinci ore.
România
Statul român trebuie să le plătească fraților Micula întreaga sumă stabilită încă de acum 11 ani de Tribunalul Arbitral de la Washington.
Local
CASSINO. O delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad se află în aceste zile în Italia. Reprezentanții UVVG, prof. univ. dr. Dorina Ardelean, director economic Constantin Coman și secretarul șef al Universității, Flavius Sabău, au participat la manifestările prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la Bătălia pentru Montecassino din cadrul celui de-al doilea Război Mondial.
ARADON Sport local
ARAD. Asociația Județeană de Fotbal Arad, alături de Inspectoratul Școlar Județean Arad, Clubul Sportiv Școlar Gloria Arad și Consiliul Județean Arad propune o competiție inedită: „Cupa Familiilor” la fotbal, care se adresează tuturor familiilor din județul Arad. Termenul de înscriere este 21 mai.
ARADON Sport local
DEVA. Nouă sportivi de la CSŞ Gloria Arad (prof. Luca Kunszabo) au fost prezenţi la etapa zonală a Campionatului Naţional Şcolar şi Memorialul „Cosmescu Liviu” la judo.
Local
Deși se fac lucrări de reabilitare a carosabilului și a trotuarelor în zona Subcetate-Pod rutier, partea dreaptă, sensul de mers spre Micălaca, va rămâne cu trotuar rearanjat pe o porțiune de doar 10 metri.
Mapamond
Rapperul american Sean "Diddy" Combs şi-a cerut scuze duminică pentru comportamentul său "impardonabil" şi "dezgustător" după ce CNN a difuzat o înregistrare video în care acesta îşi loveşte fosta iubită, cântăreaţa de R&B "Cassie", în 2016 într-un hotel din Los Angeles, informează AFP.
Mapamond
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, care şi-a pierdut viaţa duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Rezultate notabile obţinute de atleţii de la CSŞ Gloria Arad, pregătiţi de prof. Olivia Brosovski) la etapa zonală a Campionatului Național de copii.