Incredibil, dar adevărat. Oficialii pâncotani par a fi ajuns la fundul sacului. Altminteri nu putem pricepe cum de nu s-au găsit bani pentru plata unei banale amenzi încasate de jucătorul Florin Gîlcă pentru eliminarea cu FC Caransebeş. Mijlocaşul a stat la Cluj, a jucat pe buletin şi adeverinţă medicală (conform ROAF) cu Metalul Reşiţa, dar a fost lăsat în afara lotului cu Mioveni şi la Oradea. Pentru că nu i-a fost plătită amenda la FRF.
Comisia pentru Statut a modificat, marţi seara, raportul la legea pensiilor parlamentarilor, stabilind că aleşii care au avut minimum un an de mandat - nu 6 luni cum era iniţial - vor primi pensii speciale şi că deputaţii şi senatorii au dreptul la aceste pensii la încetarea mandatului şi dacă nu sunt realeşi.
Mapamond
Presiunea americană „rămâne puternică, dar Groenlanda nu va fi niciodată de vânzare”, a declarat vineri premierul groenlandez, Jens Frederik Nielsen, la Forumul Economic Aix-en-Provence, solicitând parteneriate majore cu ţări care împărtăşesc valori democratice, relatează AFP.
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat vineri liderii statelor UE să găsească noi surse de venituri pentru cadrul financiar multianual pe șapte ani aferent perioadei 2028-2034, avertizând că, în caz contrar, vor trebui să aleagă între a crește contribuțiile naționale la bugetul comunitar și a accepta o reducere de până la 40% a bugetului deja propus de Bruxelles, relatează agenția EFE.
România
Doi bărbați români, despre care procurorii britanici au afirmat că acționau ca intermediari pentru guvernul iranian, au fost condamnați vineri la închisoare pentru că au înjunghiat la Londra un jurnalist care lucra pentru o organizație media în limba persană, informează Reuters.
România
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a lansat platforma digitală Diesel Index care va centraliza, săptămânal, prețurile medii oficiale ale motorinei la nivel național și european, având la bază raportările oficiale ale Comisiei Europene.
Local
Cele mai multe, 162, au fost depuse la proba de Limba și literatura română. Alte 79 de contestații au fost înregistrate la Matematică, iar șase la Limba și literatura maternă.
Mapamond
Statele europene membre ale NATO și Canada se vor angaja la summitul Alianței săptămâna viitoare să ofere Ucrainei până la sfârșitul acestui an un ajutor militar de 70 de miliarde de euro și din nou aceeași sumă anul viitor, așadar 140 de miliarde de euro, au declarat vineri surse diplomatice citate de agențiile AFP și dpa.
1
Local
Transportatorii, atât cei de mărfuri cât și de persoane, au fost vizați de controalele ITM.