Primăria are închiriate deja, între blocuri, aproape 2000 de locuri de parcare, cele mai multe contra sumei de 10-13 lei pe lună.
Un băiat de 13 ani a furat nu mai puţin de 68.000 de lei dintr-un birou aparţinând unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Cluj-Napoca. Banii urmau să fie folosiţi pentru achiziţionarea unui imobil în Gherla.
Anul acesta sunt așteptate valori la întreținere cel puțin ca anul trecut, deși a fost reintrodusă subvenția la căldură.
Arad. Surse demne de încredere din interiorul clubului UTA ne spun cum a ajuns ca Giovanni Catanzariti să fie dispus să cedeze clubul. Iar cum investitorii germani spun că vor să vină la Arad – prin vocea lui Iulian Olaru – ar trebui să credem că salvarea a venit pentru „Bătrâna Doamnă”.
Consiliul Local va aloca 100.000 lei din bugetul local pe anul acesta pentru plata facturilor restante la utilităţi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj. Unul dintre cele mai prestigioase spitale din ţară, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, riscă să fie debranşat de la curent, apă şi gaze dacă nu plătesc facturile restante.
România
Planul de intervenție preventivă a fost activat, duminică seară, la nivelul Aeroportului Internațional Henri Coandă București după ce o aeronavă cu 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului a semnalat activarea unui senzor de presurizare la nivelul cabinei.
Mapamond
NASA a anunţat că intenţionează să lanseze la 6 martie misiunea Artemis 2, în cadrul căreia astronauţii vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, transmite AFP.
1
Local
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos.
România
Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, potrivit Agerpres.
Local
Tânăra este din Dezna, iar în urma deciziei de a conduce deși nu avea permis s-a ales cu dosar penal.
Local
Deși avea ordin de protecție și nu se putea apropia de fosta soție, un bărbat din Mișca a decis să încalce această restricție și a fost arestat.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aşa-numitele "taxe reciproce" pe care le-a decretat din 2025 sunt ilegale, transmite AFP.
Mapamond
Pakistanul a afirmat într-un comunicat datat 21 februarie, dar publicat abia duminică la primele ore, că a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective din Afganistan, informează Reuters.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat un control la o societate comercială din Pâncota, descoperit sute de articole contrafăcute.