Șase locuințe din municipiul Arad au fost sparte în cursul lunii mai. Hoțul a furat ceasuri, bani, bijuterii și telefoane mobile, prejudiciul total ridicându-se la aproximativ 16.600 de lei. Polițiștii au stabilit că după comiterea furturilor, făptașul a fugit. Acesta a fost găsit ascunzându-se la domiciliul unei rude din județul Olt. Hoțul, un bărbat de 33 de ani, din județul Dolj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt calificat.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad anunță că bărbatul de 34 de ani care nu a oprit la semnalele polițiștilor în urmă cu trei zile, la Vinga, a fost reținut, iar ulterior a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea de arestare preventivă. În urma analizelor s-a stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 2,31 g/l alcool pur în sânge, în momentul producerii incidentului.
ARADON Sport local
Daniel Cherecheși continuă să surprindă, organizând fără cusur un alt turneu juvenil.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Ultimul concurs al anului la care a participat secţia de înot a Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad, coordonată de prof. Sebastian Lucaci, a fost „Cupa de Iarnă” din Ungaria.
UT Arad
ARAD. O statistică interesantă despre numărul spectatorilor prezenţi la jocurile din Superligă în primele 21 de etape ale sezonului 2025-2026, ne arată că UTA şi, implicit, publicul arădean, ocupă un loc ... de play-off.
România
Noii miniștri din Guvernul Bolojan - Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) - au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.