18 metri a fost baremul de calificare la Campionatul Mondial de juniori II în proba de aruncare a greutăţii.
Dacă e să-i (mai) dăm crezare preşedintelui echipei Şoimii Pâncota, Pavel Piroş, Comisia de Competiții din cadrul FR Fotbal va lua act de plata baremului restant de la partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe și va programa confruntarea dintre Juventus București și Șoimii Pîncota pentru sâmbătă, ora 11, în cadrul etapei a 3-a a ligii secunde.
Au fost dezafectate și trei adăposturi improvizate de către oamenii străzii pe domeniul public.
Redirecționezi o parte a impozitului pe profit dinspre bugetul de stat spre clubul fanion al Aradului.
Cele două evenimente vor avea loc între 24 și 26 mai. Festivalul Familiei se va încheia cu un program artistic susținut de Mădălina Boroneanț, Ribozom și Theo Rose.
Turul Virtual al Aradului i-a adus județului nostru o selecție în finala concursului Destinația Anului®, la categoria ”Cea mai bună campanie de promovare”.
În vârstă de 87 de ani, prof. Pavel Bujtar a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor Slovaci.
1
CRAIOVA. Zilele trecute, pe cochetul și modernul stadion „Nicolae Mărășescu” din Craiova a avut loc prima etapă a Campionatelor Naționale rezervate seniorilor, tineretului (U23) și juniorilor I (U20).
IZVORANI. Daria Tudorache își continuă prestațiile bune de pe tatami și în acest an și după titlul național la categoria U21 și bronzul senioarelor, a reușit să urce pe podium și zilele trecute, la Campionatul Național U23, de la Izvorani.
Clubul Copiilor Ineu va fi, la finele acestei săptămâni, gazda a sute de copii din numeroase județe ale țării, care vor răspunde prezent la a IX-a ediție a Cupei „Ienopolis”.
Reprezentanţii Primăriei Arad au constatat, în urma unor verificări efectuate privind utilizarea cardurilor speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap, că până la 40% dintre acestea sunt fotocopiate, în timp ce unele legitimaţii de acest fel ar fi fost utilizate după ce au fost anulate sau găsite pe stradă, fapte de natură penală.
8