ARAD. Odată cu începerea semestrului doi, elevii din ciclul liceal vor avea parte de meciuri în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la baschet și volei. Vezi grupele și programul competiției!
ARAD. O singură necunoscută mai trebuie aflată în Grupa B a actualului sezon al Ligii Europei Centrale: a doua echipă calificată în Final Four, alături de galben-albastrele de la Univ Goldiş ICIM Arad.
Baschetbalistele arădene au dedicat victoria preşedintelui Marcel Urban şi fetiţei sale, Ivona.
ARAD. Cu o singură victorie în actualul sezon al Ligii Naţionale de baschet feminin, Rapid Bucureşti nu poate fi decât un sparring-partener, sâmbătă, ora 12, la Sala Sporturilor, în faţa galben-albastrelor de la Univ Goldiş ICIM Arad. Duelul, disproporţionat valoric, reprezintă o (nouă) oportunitate pentru tehnicianul Jose Araujo de a regla schemele defensive şi ofensive, iar pentru jucătoarele care au evoluat mai puţin, şansa de a demonstra că pot fi soluţii viabile.
ARAD. Prin mâna lui a trecut multe generaţii de baschetbaliste. Despre rezultate, premieri, distincţii şi aprecieri nu ne-ar ajunge o pagină de ziar să scriem.
Local
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.
România
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).