ARAD. „Domnul Goe joacă baschet”, așa cum a fost numit turneul de calificare la Festivalul Național de minibaschet băieți, a avut loc la sala „Decebal”, trei echipe luptând pentru două locuri care au dus în Grupa valorică A a competiției ce se va disputa, peste câteva săptămâni, la Tg. Mureș.
ARAD. Jucătoarea ultimului deceniu în baschetul feminin românesc, Monica Brosovszky îşi începe ucenicia în antrenorat, mulţumită iniţiativei lui Dan Fleşeriu, tehnicianul reprezentativei tricolore Under 20. Monica a acceptat să lucreze cu Fleşeriu la lot, urmând a le avea sub mâna pe două dintre componentele echipei campioane, Univ Goldiş ICIM Arad: Alina Crăciun şi Diana Moraru.
ARAD. Cupa „Sportsin”, rezervată echipelor de baschet feminin din ciclul gimnazial, a ajuns la ediția cu numărul 5. Primele meciuri sunt programate miercuri, de la ora 12.00, la sala de sport a Liceului Pedagogic, după programul: Liceul Pedagogic „D. Țichindeal” (prof. Adrian Mazilu) vs Liceul de Artă „S. Drăgoi” (prof. Valeria Bondor); Pedagogic vs CN „Moise Nicoară” (prof. Marius Cirin) și Șc. Gimnazială nr. 5 (prof. Mihaela Socaci) vs Artă.
BUCUREȘTI. Echipa de baschet feminin LPS Arad s-a clasat pe a treia treaptă a podiumului la turneul final al CN Under 14. Fetele pregătite de Ildiko Seres - Prisacariu au obținut medalia de bronz după 56-35 (11-10, 20-6, 6-10, 19-9) în finala mică cu CSȘ Bega Timișoara.
ARAD. O interesantă statistică după finala Ligii Naţionale de baschet feminin, una dintre cele mai frumoase şi echilibrate din ultimul deceniu, ne arată că trio-ul Jennifer Risper-Chrissy Givens-Christina Wirth a fost decisiv în câştigarea aurului naţional de către Univ Goldiş ICIM Arad.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că, în pofida crizei politice „iresponsabil declanșate de PSD”, rezultatele consistente și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor's.
1
Local
Fie că au fost depistaţi cu alcoolemii, fie că au fost depistaţi la volan deşi nu aveau dreptul. S-au ales cu dosare penale.
România
Președintele Nicușor Dan consideră că decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiții, însă atrage atenția că „nu este un moment de relaxare”.
Mapamond
Discuțiile SUA-Rusia privind Ucraina includ mai nou un acord petrolier de miliarde de dolari (presă)
Discuțiile administrației președintelui american Donald Trump cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina s-au extins pentru a include un acord petrolier în valoare de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar urma să profite oameni de afaceri din Orientul Mijlociu care au legături cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a relatat sâmbătă The New York Times (NYT), citat de Reuters.
Local
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Local
AFIR a centralizat proiectele depuse în primele cinci zile de la deschiderea liniei de finanțare pentru producerea de energie solară cu stocare.
Local
Compania de Transport Public (CTP) Arad a înregistrat o creștere cu 77% a numărului de bilete de tramvai și autobuz în municipiu, în luna septembrie, față de aceeași perioadă din 2025, după ce a ieftinit tariful la 1 leu pentru 24 de ore.
5
România
Poliția Rutieră poate reține talonul dacă, în timpul unui control, constată probleme tehnice grave, echipări neconforme sau alte nereguli, precum folii neomologate ori zgomot peste limitele admise.
Local
Polițiștii Biroului Rutier, și cei Biroului Siguranță Școlară, au desfășurat o activitate preventivă, adresată copiilor preșcolari.