ARAD. Chiar dacă Sepsi Sf. Gheorghe a căutat „nod în papură” la orice dată propusă de ICIM Univ Goldiş pentru disputatea meciului tur din partea a doua a sezonului intern, Federaţia Română de Baschet a ţinut cont de faptul că Aradul reprezintă imaginea sportului cu mingea la coş în Europa. Astfel, a bătut „în cuie” modificările solicitate de oficialii ICIM în programul ianuarie-martie 2011.
ARAD. Impresionat de publicul arădean şi foamea lui pentru baschetul de înalt nivel, directorul sportiv al FIBA, Lubomir Kotleba, îi oferă primarului Gheorghe Falcă, mingea oficială cu care se va juca la Campionatul Mondial feminin de tineret din 2012. Să fie, oare, un semn că întrecerea va fi acordată României ?