Toate relele acestui început de sezon au fost şterse cu buretele în numai 40 de minute.
ARAD - Profesorul Daniel Dragoş a organizat, recent, a treia ediţie a Cupei „Bălcescu” la aruncări de trei puncte, pentru elevii şcolii cu acelaşi nume din Arad, câştigătoare fiind Gianina Adriescu.
ARAD - BC ICIM Arad a umilit „galacticele” din
Braşov, diferenţa fiind de peste 50 de puncte.
ORENBURG - Elevele lui Diamantakos au pierdut 85-54 la
Orenburg şi îşi diminuază şansele
de calificare.
ARAD - A sosit momentul ca noua echipă de baschet
feminin a Aradului, croită pe măsura antrenorului
grec, Yoannis Diamantakos, să câştige un
meci important în actuala stagiune.
România
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr.
România
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.
Local
A intrat în vigoare legea privind recoltarea în scop preventiv a urșilor din România. Aradul are cotă de un urs.
Local
LIPOVA. Veste bună pentru toți cei care obișnuiesc să consume apă minerală de la izvorul din Lipova: după ce, pentru o perioadă de timp, izvorul nu a mai furnizat apă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Arădenii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au la dispoziţie cinci centre în care pot depune cererile.
Mapamond
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de presă postat pe site-ul său.
Local
Arădeanca de 19 ani, în Top 7 la „Princess of Universe” și încoronată „Princess of Europe 2026”.
Local
„Sponsorizarea cu destinaţie” vine de la Webasto. A fost cumpărat un electrocardiograf, se mai achiziţionează o targă.