Cu riscul de a fi supus oprobriului duşmanilor comunismului- printre care mă număr şi eu- îndrăznesc să spun că singurul Parlament al României care a încercat să facă legi corecte, ca bază pentru instaurarea statului de drept şi a democraţiei a fost celebrul CPUN.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat joi, 3 ianuarie, Legea de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară şi l-a informat pe premierul Victor Ponta, informează Administraţia prezidenţială, care atrage atenţia Guvernului să se menţină în limita declaraţiilor decente.
Guvernul precizează, într-un răspuns la solicitarea primarului Emil Boc de adoptare a ordonanţei care să permită autorităţilor locale să nu indexeze taxele, că OG nu a putut fi adoptată în 5 ianuarie pentru că preşedintele Băsescu a promulgat după şedinţa Guvernului legea de abilitare.
Primarul Aradului a petrecut noaptea dintre ani cu Băsescu şi Udrea şi a transmis arădenilor un mesaj de solidaritate.
Se ştie că marile companii de asigurări sunt, la rândul lor, asigurate împotriva falimentului sau cine ştie ce altfel de mari nenorociri.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.
Local
Miron Codrin și-a depus candidatura pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Advertorial
Rucsacul elegant a devenit o alegere firească pentru zilele aglomerate: îți lasă mâinile libere, stă bine în ținută și îți păstrează lucrurile organizate. Dacă ai avut momente în care un rucsac ți s-a părut „prea casual”, de obicei problema a ținut de model, materiale sau felul în care l-ai purtat.
Local
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad transmite că bărbatul care a tâlhărit o persoană în zona UTA, pe 3 februarie, a fost arestat preventiv.
Local
Poliţiştii de frontieră arădeni, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere și Poliției Orașului Nădlac au descoperit într-un autoturism peste 3000 de pachete de țigări, ascunse în bagaje.