ARAD. În ciuda frigului pătrunzător de afară, în a şasea zi consecutivă de protest, peste 300 de arădenii s-au adunat pe platoul din fața Palatului Administrativ pentru a continua mitingurile anti-guvernare.
ARAD. Protestul autorizat al Mişcării arădene a avut succes: pe parcursul celor două ore s-au adunat în faţa Primăriei peste 1.500 de arădeni.
ARAD. Aproximativ 50 de arădeni s-au adunat deja pe platoul din fața Palatului Administrativ pentru a-și exprima nemulțumirea cu privire la Legea Sănătății, dar nu numai.
ARAD. Încercări timide de atragere a oamenilor au existat încă de vineri, când, în faţa Palatului Administrativ, opt persoane, printre care şi Dorina Lupşe, de la Consiliul Civic Local, au solicitat atenţia trecătorilor, fără prea mari şanse de succes.
ARAD. Deputatul Mihai Calimente spune că preşedintele Traian Băsescu a încălcat separarea puterilor în stat.
Local
Participanții la grevă spun că primăriile nu trebuie să fie instituții profitabile, ci să lucreze eficient pentru cetățeni.
România
Moneda națională s-a apreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,0910 lei, în scădere cu 0,24 bani (-0,04%) față de cotația precedentă, de 5,0934 lei.
România
Unul dintre judecătorii de la Curtea Constituțională a intrat în concediu pentru zece zile, astfel încât CCR va fi nevoită miercuri să amâne din nou o decizie pe legea pensiilor magistraților, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
UT Arad
O veste tristă a sosit astăzi, 10 februarie, dinspre Oradea, în urmă cu câteva zile s-a stins din viață Iosif Szakacs, câștigător al Cupei României cu UTA în anul 1953 și campion național cu echipa roș-albă un an mai târziu.
UT Arad
A fost blat? „Să rămânem așa, lipiți pământului, dacă lucrurile acestea s-au făcut”.
România
Mesajul privind prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la gaze nu este unul potrivit, deoarece acest lucru înseamnă că România va intra cu siguranţă în procedură de infringement, a declarat marţi, la o conferinţă de specialitate, Volker Raffel, CEO al E.ON România.
Local
Polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a șapte persoane – șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.
Local
O femeie care era să fie târâtă de tramvai, în Grădiște, nu ar fi călcat pe... treapta care trebuie.
9