ARAD. Preşedintele Partidului Mişcarea Populară Arad, Florin Remeţan, spune că nu ştie că şi la Arad sunt deja în „block start” oameni care, la momentul potrivit vor anunţa înfiinţarea de filiale ale partidelor lui Traian Băsescu, respectiv Mircea Geoană. Chiar dacă a fost, pe când era preşedinte al PSD Arad, susţinător al lui Geoană, pe care l-a ajutat şi după aceea, înfiinţând filiala arădeană a ProDemo, Remeţan nu va mai fi alături de el, părând subjugat definitiv de farmecele (doctrinare) ale Elenei Udrea.
Timp de zece ani cât a fost stăpân absolut în România, Traian Băsescu a practicat strategia urii şi dezbinării românilor, pentru că doar într-un mediu conflictual putea să să-şi dezvolte capacitatea de a suci minţile unor segmente ale populaţiei, în aşa fel încât să nu vadă nimic altceva decât le permitea el, să-l slujească fără comentarii, necondiţionat.
ARAD.Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul SIE, deputatul Mihai Calimente, a prezentat concluziile analizării declaraţiilor lui Traian Băsescu referitoare la Victor Ponta, care ar fi fost agent sub acoperire în timp ce era şi procuror.
Tot ceea ce face Băsescu în ultimul timp seamănă cu un prelung delir, o noapte a minţii în care cel căzut sub stăpânirea groazei se luptă cu tot felul de monştri care încearcă să-l devoreze.
Dreapta cere retragerea candidaturii lui Victor Ponta, stânga spune că lumea s-a săturat de minciunile lui Băsescu.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.