ARAD - Preşedintele României a participat la şedinţa Consiliului Regional Vest, ocazie cu care a făcut câteva consideraţii legate de criză, modul în care ar trebui autorităţile să acţioneze (cu laude la adresa Primăriei şi Consiliului Judeţean Arad), disponibilizări etc.
ARAD - Şeful statului a stat opt ore în
judeţul nostru, timp în care a făcut
băi de mulţime şi scurte declaraţii
dure.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| VIDEO
ARAD - S-a definitivat programul vizitei preşedintelui
Traian Băsescu la Arad. Acesta va fi prezent în
Arad astăzi, cu începere de la ora 9.00 şi
va sta până la 16.30 în judeţul
nostru.
ARAD - Preşedintele PSD, Mircea Geoană, va fi
prezent, sâmbătă, la Pâncota, unde va
participa la nunta a doi tineri, un băiat din
Galşa şi o fată din Republica Moldova.
ARAD - Preşedintele României, Traian Băsescu, va fi cu siguranţă prezent la Arad, în această sâmbătă, fapt confirmat ieri atât de mai marii CJA cât şi de edilul local, Gheorghe Falcă.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
1
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
9
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.