Un polițist în vârstă de 26 de ani - ajutor de post la Vărădia de Mureș - a accidentat mortal, cu motocicleta, un bătrân în vârstă de 86 de ani.
...stă Corneliu Coposu şi priveşte trist la trecătorii şi la maşinile care se perindă non-stop în aglomeratul spaţiu public de la Podgoria municipiului nostru drag.
Un bătrân în vârstă de 93 de ani, din satul Cil, a suferit arsuri de gradul I şi II pe corp după ce a adormit cu ţigara aprinsă.
ARAD. Şi-a sărbătorit împlinirea a 105 ani de viaţă în luna ianuarie a acestui an, dar drumul lui pe Pământ s-a sfârşit vineri seara.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.